Cel mai important proiect de până acum al Asociaţiei Dăruieşte viaţă este primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România. Construcţia este în desfăşurare, iar spitalul va funcţiona în curtea Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti. Noul spital va avea o suprafaţă de 12.000 mp şi, pe lângă departamentele de oncologie şi radioterapie, va avea un bloc operator modern, secţii de terapie intensivă, chirurgie şi neurochirurgie.
Fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, s-au bucurat de un sprijin imens al partenerilor care au donat bani, dar şi al societăţii civile care susţine construcţia spitalui. După finalizarea acesteia, urmează trainingurile pentru medici şi asistente, cursuri de comunicare medic-pacient, implementarea unor proceduri de lucru, astfel încât, micii pacienţii să beneficieze de o îngrijire oncologică exact ca în spitalele de top din străinătate.
Construcţia proiectului poate fi urmărită constant pe pagina de facebook şi pe site-ul Dăruieşte Viaţă, iar toţi cei care doresc să se alăture acestui demers şi să contribuie la schimbarea destinului copiilor bolnavi de cancer din România, pot dona online pe www.bursadefericire.ro şi/sau prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL (4 euro/lună).
Mai multe informaţii despre primul spital destinat îngrijirii copiilor bolnavi de cancer puteţi afla din interviul video cu Carmen Uscatu şi Oana Gheorgiu, cele două femei puternice, entuziaste, fără de care proiectul nu ar fi prins viaţă.