Prof. univ. dr. Horia Barbu: osteoporoza și implanturile dentare

Prof. univ. dr. Horia Barbu, specializat în realizarea implanturilor dentare, explică modul cum osteoporoza dictează abordarea în cazul implantului dentar și altor intervenții la nivelul osului.

Osteoporoza este o afecțiune de care suferă milioane de oameni din întreaga lume. Osteoporoza se manifestă prin scăderea densității minerale osoase ca urmare a scăderii secreției de estrogeni la menopauză în cazul femeilor.

De altfel, se estimează că o femeie poate pierde anual 2 la sută din masa osoasă în primii 10 ani de la instalarea menopauzei. Însă osteoporoza poate afecta și bărbații, dar la o vârstă mai înaintată decât femeile. Această afectare osoasă care este asociată cu înaintarea în vârstă trebuie evaluată și în contextul tratamentelor dentare.

Prof. univ. dr. Horia Barbu, medic dentist de top care realizează implanturi dentare în cadrul clinicii „Prof. dr. Barbu” din București explică situația pacieților cu osteoporoză care au nevoie de implanturi sau alte tratamente dentare.

„Osteoporoza afectează în foarte mică măsură oasele feței. S-a observat că pacienții care au osteoporoză destul de severă au asociat această boală cu parodontoza la nivelul maxilarului. Osul este mai rarefiat, ca un burete, și atunci nu mai susține foarte bine dinții, iar aceștia încep să se mobilizeze.

Tratamentele pentru osteoporoză sunt cele care ne pun probleme. Deci osteoporoza nu afectează oasele feței. Însă tratamentele pentru osteoporoză pe bază de bifosfonați, mai ales cei injectabili, nu permit intervenții dentare asupra osului. Putem face plombe, putem scoate nervii, dar nu putem face extracții, adiții de os sau implanturi la pacienții care iau tratamente pentru osteoporoză” spune prof. univ. dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolară.

Însă soluții există. La ora actuală, medicii au un protocol pe care îl pot aplica în cazul pacienților care iau tratament pentru osteoporoză și au nevoie de intervenții dentare ample, la nivelul osului. În ce constă acesta, puteți afla din intreviul video realizat cu prof. univ. dr. Horia Barbu!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Prof. univ. dr. Horia Barbu - Medic primar chirurgie dento-alveolară
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu este Profesor Universitar, Doctor în Științe Medicale și Medic primar Chirurgie-Alveolară în cadrul Clinicii Dr. Barbu. Dr. Horia Barbu a absolvit Facultatea de Medicină Dentară în anul 1999 şi a practicat medicina dentară timp de 4 ani ca medic dentist generalist. În ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic primar chirurgie dento-alveolară
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult