Glicemia crește imediat după masă, dar scade ulterior. Glicemia normală este de cel mult 99 mg/dL. Valorile situate între 100 și 125 de mg/dL indică prediabetul. În momentul în care analizele de sânge indică glicemia crescută de cel puțin 126 mg/dL , atunci medicii pot pune diagnosticul „diabet”.
„Dacă este vorba despre glicemia ocazional crescută, de exemplu, la un pacient cu diabet care a mâncat o prăjitură, acesta nu va avea niciun semn. Va fi o glicemie mare pe care o va vedea doar dacă o măsoară cu un glucometru.
Dacă vorbim despre un pacient cu valori crescute constante ale glicemiei, s-ar putea ca în timp, odată ce valorile cresc și mai mult, să apară scăderea în greutate, setea frecventă, consumul crescut de apă și poliuria. Astfel, pacientul va merge mai des la toaletă și se va trezi noaptea.
În cazurile mai rare, când glicemia crește într-un timp scurt, într-o săptămână, două, la pacienții cu diabet de tip 1, pot să apară semne precum vărsături, stare de rău, de greață. De asemenea, poate să apară un miros specific, de acetonă.
Respirația pacienților miroase a acetonă. Dacă nu ajung într-un serviciu de specialitate și nu se intervine, pacienții pot intra în comă, renumita comă diabetică” ne-a declarat dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice.
La ora actuală, conform cifrelor OMS, 422 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet. Cea mai întâlnită formă de diabet este cea de tip 2. Diabetul este o boală cronică, iar pe termen lung, glicemia crescută poate afecta inima, vasele de sânge, ochii, rinichii și nervii.