Sezonul rece este acea perioadă din an în care sistemul nostru imunitar poate fi ușor compromis. Răceala și gripa sunt cel mai frecvent întâlnite odată cu scăderea temperaturilor, iar o modaliatate prin care putem preveni slăbirea sistemului imunitar este cu ajutorul alimentației. Am stat de vorbă cu Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, care ne-a sugerat o rețetă ideală de smoothie pentru imunitate care să ne ajute în acest sens și care conține super-alimente.
Imunitatea puternică este în strânsă legătură cu dieta sănătoasă, somnul, mișcarea, hidratarea și sănătatea emoțională. Atunci când alegem să facem un smoothie menit să ne întărească sistemul imunitar este foarte important să oferim o atenție sporită ingredientelor pe care alegem să le consumăm, deoarece fiecare în parte aduce un aport nutrițional și beneficii diferite. În mod normal, preocuparea pentru sănătatea sistemului imunitar ar trebui să existe pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul rece.
Ingrediente:
Toate ingredientele se amestecă în blender.
Anca Alungulesei a precizat și de ce a ales aceste ingrediente și cum ne ajută ele în privința menținerii unui sistem imunitar sănătos. În primul rând, banana ”are foarte mult potasiu și ajută pe partea de asimilare a celorlați nutrienți”. Deosebit în acest smoothie este oțetul de mere, un ingredient la care puțini se gândesc să-l folosească în compoziția unui smoothie. Terapeutul în nutriție menționează că oțetul de mere este o sursă de probiotic și este un tips valoros de a aduce zilnic probiotic în alimentație, mai ales că nu schimbă gustul deloc.
”Mai avem spirulina, care ne ajută foarte mult pe partea de imunitate, fiind o algă marină care are multe vitamine și nutrienți. Pudra de cânepă este doza de fibră și proteină, uleiul de cocos este o grăsime extrem de sănătoasă și mai avem vitamina C pudră. Când este vorba de imunitate, sunt convinsă că toată lumea știe acasă că în sezonul rece consumăm multe citrice, multă vitamina C”, ne spune Anca Alungulesei.
”Din punctul meu de vedere este un smoothie foarte echilibrat, gustul este dulceag, astfel încât să ne și placă, nu se simte spanacul, nu se simte oțetul de mere, nu se simte vitamina C”, adaugă specialistul.