Sorin Gadola, unul dintre fondatorii festivalului UNTOLD, și soția acestuia, Diana, au fost invitații lui Adrian Artene în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene, unde au vorbit despre marele secret al unui stil de viață sănătos.
„Eu am văzut foarte clar că am fost mințit toată viața mea. 10 ani cât am fost la doctori, niciunul nu mi-a vorbit despre nutriție (…) Neglijăm complet mâncarea întreagă, de la Dumnezeu. Acesta este marele secret. Mănâncă ce ți-a dat bunul Dumnezeu. Restul sunt niște mizerii care au în comun uleiuri rafinate, zahăr, aditivi, coloranți, conservați. În cazul meu a trebuit să fac un pas în spate, să mă educ și să văd ce mi-a lăsat natura”, a spus Sorin Gadola, menționând că a fost diagnosticat cu boala autoimună la colon.
Sorin este fiul omului de afaceri Ştefan Gadola. Recunoscut pentru viața sa tumultoasă, Sorin a decis să se schimbe total în momentul în care a primit un diagnostic crunt din partea medicilor. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a întâlnit-o pe Diana, cea care avea să îi devină soție, a fost să renunțe la anturajul său toxic.
Susținut de Diana, s-a întors cu fața către Dumnezeu, a îmbrățișat credința și, totodată, a început un stil de viață sănătos. Rețeta lui: mișcare zilnică, mâncare sănătoasă și… rugăciuni.
Urmărește interviul integral pe canalul de Youtube.