Stilul de viață sănătos la menopauză

Află ce stil de viață sănătos este recomandat la menopauză!

Menopauza este o perioadă normală din viața oricărei femei. Iar aceasta durează tot mai mult în contextul creșterii speranței de viață la nivel global.

Întreruperea definitivă a ciclurilor menstruale poate avea un impact asupra funcționării organismului. Însă acesta poate fi atenuat printr-un stil de viață sănătos. De altfel, acesta este cu atât mai important cu cât înaintâm în vârstă dacă vrem să ne păstrăm sănătatea corpului, a creierului și independența până în ultima zi de viață.

Ce stil de viață sănătos ar trebui adoptat la menopauză

Așadar ce e de făcut? În primul rând, ar trebui să mâncăm sănătos și să avem grijă ca din dietă să nu ne lipsească legumele, fructele și alimentele bogate în calciu precum lactatele fermentate.

Apoi ar trebuie să facem mișcare și să avem grijă să nu ne lipsească din program exercițiile cu greutăți. Acestea ar trebui să fie completate de mers pe jos, pilates, dans sau yoga.

Un aspect important al stilului de viață sănătos îl reprezintă menținerea greutății optime. Scăderea secreției de hormoni la menopauză poate reduce metabolismul și poate favoriza excesul ponderal. Însă acesta apare doar în contextul în care se depășește numărul optim de calorii. Evitarea îngrășării este importantă pentru a reduce riscul de diabet, cancer și boli cardiovasculare.

La fel de importante sunt relaxarea și respectarea programului de somn. De mare ajutor pot fi discuțiile cu femeile care se confruntă cu simptome similare la menopauză.

Un alt aspect important este vizita la medic și consultarea cu acesta în privința suplimentelor pe bază de plante sau a terapiei de substituție hormonală.

Un impact grav asupra femeilor îl au fumatul și excesul de alcool. De aceea, sunt benefice renunțarea la țigări și consumul cât de poate de rar de alcool!

Pentru informații despre sănătate, vă așteptăm și pe canalele noastre de youtube, insta și tik tok! Nu uitați ca pe youtube să activați notificările!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult