Traumele din copilărie şi impactul asupra sănătăţii VIDEO by CSID

O discuţie despre importanţa traumelor din copilărie şi din viaţa intrauterină, cum le putem gestiona, dar şi cum putem trece peste impactul lor asupra vieţii noastre.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Care este impactul traumelor pentru viaţa şi sănătatea noastră? Cum putem trece peste ele? Putem vorbi despre un impact al traumelor timpurii pentru dezvoltarea ulterioară a adultului?  Din ce moment poate fi traumatizat un copil? Când apar amintirile? Cât de mult influenţează traumele de dinaintea apriţiei memoriei viaţa ulterioară a acelui copil?

Diana Vasile, psihoterapeut autonom, psiholog clinician, cadru didactic universitar şi membru fondator şi preşedinte al Institutului pentru studiul şi tratamentul traumei ne-a răspuns tuturor acestor întrebări. Şi am învăţat că, în primul rând, pentru a ne vindeca de traumele din copilărie – sau ceea ce psihicul nostru a interpretat ca fiind o traumă – este important să le identificăm, să vorbim despre ele. 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Diana Vasile - Psihoterapeut
Diana Vasile este Psihoterapeut autonom, psiholog clinician, cadru didactic universitar. Președinte și membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei Prin preocuparea să constanța, profesionistă și pasionată pentru potențialul de dezvoltare și evoluție a fiecărui ...
citește mai mult